Avem nevoie de un program național pentru carte!

Avem nevoie de un program național pentru carte!

⚠️ 𝗔𝘃𝗲𝗺 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗱𝗶𝗰 𝗱𝗲 𝗿𝗲𝗮𝗺𝗶𝗻𝘁𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲𝗹𝗼𝗰 𝗶̂𝗺𝗯𝘂𝗰𝘂𝗿𝗮̆𝘁𝗼𝗿 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮. 𝗘𝘀𝘁𝗲 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ 𝗰𝘂 𝗰𝗮̆𝗿𝘁̦𝗶𝗹𝗲, 𝗰𝗮̂𝘁 𝗰𝗶𝘁𝗶𝗺 𝘀̦𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗰𝘂𝗿𝗮̂𝗻𝗱 𝗱𝗲 𝗰𝗲 𝗻𝘂 𝗽𝗿𝗲𝗮 𝗰𝗶𝘁𝗶𝗺. 𝗖𝗼𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺 𝗿𝗮𝗽𝗼𝗮𝗿𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗘𝘂𝗿𝗼𝘀𝘁𝗮𝘁 𝘀𝘂𝗻𝘁𝗲𝗺 𝗽𝗲 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝘂𝗹 𝗹𝗼𝗰 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝗻𝘁̦𝗮 𝗹𝗲𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿. 𝗜𝗮𝗿 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁 𝗴𝗲𝗻 𝗱𝗲 𝘀̦𝘁𝗶𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻 𝗮𝗰𝗰𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮̆ 𝗮𝗻𝘂𝗮𝗹 𝗻𝗲 𝘀𝗶𝘁𝘂𝗮̆𝗺 𝗽𝗲 𝗮𝗰𝗲𝗲𝗮𝘀̦𝗶 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗲.

❗Mai puțin de o treime dintre români declară că au citit o carte în ultimul an și acesta este un lucru care trebuie să ne pună serios pe gânduri. Editurile au probleme pentru că numărul de cumpărători de care este tot mai mic, numărul de librării s-a redus drastic în toată țara din același motiv – prea puțini cumpărători.

Toată această situație – absența lecturilor, lipsa obiceiului de a citi o carte – ne afectează pe toți, toată societatea are de pierdut. Cartea este depozitarul unui stil de a ne raporta la tot ce facem, la tot ce ne propunem să realizăm, este simbolul educației.

Suntem în situația în care ar trebui să luăm câteva decizii pentru o reală revitalizare a editurilor, pentru o încurajare serioasă a lecturilor, pentru un nou început în domeniul cultural. Așa cum ne propunem obiective de a dezvolta infrastructura, tot așa trebuie să avem obiectivele clare pentru a dezvolta piața cărții și a încuraja lectura.

🟡 În calitate de senator am inițiat un proiect de lege prin care instituim un voucher cultural în valoare de 100 de lei oferit elevilor din România pentru achiziționarea de carte din bibliografia școlară.

Ar putea fi un gest care să fie urmat și de altele și, așa cum spuneam, ar trebui să ne aplecăm cu cea mai mare seriozitate asupra acestei probleme profunde cu care ne confruntăm și să gândim un plan național pentru carte și lectură, pentru încurajarea gândirii critice și a decenței rezonabile. Ne trebuie aceste lucruri.

Leave a comment