Am considerat întotdeauna că cea mai mare calitate a unui politician o reprezintă profesionalismul. Pentru a fi pregătit să slujești în interesul cetățenilor, trebuie mai întâi de toate să parcurgi toate etapele profesionale ale mediului în care activezi.
Sunt conștient de atribuția primului-ministru de a desemna comisarul european al României. Marcel Ciolacu, la rândul său, a fost însă ales în calitatea sa de către o Coaliție PNL-PSD. De aceea, decizia numirii unui comisar european trebuie discutată, mai întâi de toate, în cadrul Coaliției de Guvernare. Cred, mai departe, că hotărârile luate la nivelul Coaliției trebuie să fie prezentate și instituțiilor statului, Președinție, Guvern, Parlament pentru ca decizia să fie una unanimă. Totodată, rezultatul acestor discuții trebuie prezentat și în spațiul public pentru ca ideea de transparență să fie legată de alegerea unui comisar european.
Susțin în mod evident desemnarea oricărei persoane, femeie sau bărbat, de stânga, de dreapta sau centru, atât timp cât persoană luată în vedere are calitățile necesare pentru a reprezenta interesele României la Bruxelles. Funcția de comisar european nu este și nu trebuie să fie un post oferit de partidele politice.
Marcel Ciolacu merge la Bruxelles să negocieze desemnarea comisarului european pentru România, însă nu a apelat la dialogul transparent nici în cadrul Coaliției care l-am numit prim-ministru, nici nu a cerut opinia instituțiilor statului. Va negocia “orbește” o funcție ce nu are legătura nici cu coaliția de guvernare, nici cu campaniile electorale care vor urma. În materie de politică externă, cu toții trebuie să contribuim cu experiența și profesionalismul nostru pentru că decizia luată va reflecta, mai departe, capacitatea noastră ca țară de a prioritiza interesele României dar și cele ale Uniunii Europene.