Liberalismul a fost şi este pentru mine nu doar o doctrină, ci şi un mod de viaţă, o atitudine şi o modalitate de raportare la ceilalţi. Pasionat de istorie încă din copilărie am încercat să găsesc explicaţii pentru modul în care a evoluat societatea românească de-a lungul timpului şi mai ales să identific factorii şi actorii modernizării României.
Lecturile parcurse în primii ani după 1990 dar şi contactele cu oameni pentru care comunismul nu reuşise să şteargă imaginea unei societăţi echilibrate aflate în plin proces de transformare au contribuit la apropierea mea de liberalism ca mişcare politică şi ideologie. Un stimul cred că l-a reprezentat şi faptul că printr-o întâmplare a istoriei comuna în care s-au născut părinţii mei şi în care am copilărit s-a numit până în 1948: I.C.Brătianu.
Treptat, pasiunea pentru istorie a devenit profesie iar imaginea pe care am dobândit-o, prin studii şi cercetări numeroase, cu privire la contribuţia avută de P.N.L. la schimbările înregistrate de statul român la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, a contribuit la formarea unei convingeri potrivit căreia PNL poate şi trebuie să producă ceea ce a fost denumit de specialişti ca fiind “a doua modernizare a României”. Viaţa politică românească e una plină de suspans în care incertitudinea pare să fie cuvântul cheie.
Cu toate acestea indiferent de poziţia în care m-am aflat sau de situaţiile pe care a trebuit uneori să le gestionez am crezut mereu că locul meu este în formaţiunea politică pentru care libertatea individuală, toleranţa şi proprietatea sunt valori fundamentale.