Stoparea declinului demografic – O prioritate națională!

Stoparea declinului demografic – O prioritate națională!

Datele nu sunt secrete și nici nu mint: în anul 2020 s-au născut în România cei mai puțini copii din ultimul secol! În 2021 s-au născut în țara noastră cei mai puțini copii din ultimii 130 de ani! Iar în primul semestru din 2023 s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 145 de ani! Așadar din ce în ce mai puțini, sporul demografic este negativ și din ce în ce mai grav!

Institutul Național de Statistică ne mai spune că trendul se menține, datele pe care ni le-a pus la dispoziție INS arată că numărul persoanelor care ne părăsesc lunar este aproape dublu față de numărul de nou născuți.

Ca istoric știu preabine că România nu a mai trecut prin acest fenomen de depopulare masivă niciodată. Pe deoparte migrația a câteva milioane de concetățeni în ultimele decenii, pe de altă parte suntem în acest trend descendent masiv privind sporul natural. Sociologii și statisticienii trag de ceva vreme semnale de alarmă iar România trebuie să se uite cu mare grijă și să ia măsuri de redresare.

În acest context, avem și una din problemele care privesc infertilitatea. La nivel mondial se estimează că între 10 și 15% dintre cupluri au dificultăți în conceperea unui copil, iar organizația Mondială a Sănătății recunoaște infertilitatea ca o boală care afectează atât femeile, cât și bărbații. Și nu este vorba doar despre o provocare medicală, ci de o încercare emoțională dificilă. Pentru fiecare cuplu care se confruntă cu problema infertilității trebuie să ne gândim și la acest tip de dramă emoțională.

În România a funcționat un program de fertilizare in vitro și care, cu ajutorul statului, un însemnat număr de cupluri au reușit să trăiască fericirea de a avea copii. Pentru multe cupluri acest program național era singura speranță pentru că procedura este foarte costisitoare și majoritatea familiilor nu și l-ar permite fără un sprijin. Spun că „era” singura speranță pentru că anul acesta nu mai este. Programul pentru fertilizarea in vitro (FIV) a fost stopat în 2024, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se mai ocupă doar de 10.000 de dosare depuse de familii încă din anul trecut, dar acum nu mai primește alte cereri pentru că nu mai vin banii necesari de la Ministerul Finanțelor.

Nu putem asista neputincioși la scăderea demografică accelerată, nu putem să închidem la propriu toate căile prin care încurajăm familiile să aibă copii și să sprijinim pe cele care au dificultăți serioase să își îndeplinească acest vis. Cred că este și datoria mea să trag acest semnal de alarmă și în numele familiilor care așteaptă un sprijin, dar și pentru că noi ca stat suntem obligați să luăm măsuri pentru a stopa scăderea demografică și nu doar să ne plângem în legătură cu acest adevărat curent negativ.

Și mai este un aspect care nu este îmbucurător. Pe lângă programul de fertilizare in vitro care a funcționat în România, în urmă cu un deceniu Senatul a adoptat o Lege pentru reproducerea umană asistată medical, dar acest proiect a fost respins în 2022 de Camera Deputaților. Această lege își propunea să vină cu clarificări și îmbunătățiri pe fondul funcționării în continuare a programului. Dar acum nu mai avem nici programul și nici proiectul de lege nu a trecut. Nu putem rămâne fără nicio reacție, mai ales că toate statele din Uniunea Europeană au politici publice pe acest subiect.

Am demarat în urmă cu ceva timp mai multe discuții cu specialiști, fie medici, fie persoane care au cunoștințe avansate despre cum funcționează în țările dezvoltate acest program și cum arată legislația pe această temă. Vă anunț că în urma acestor consultări intenționez să vă aduc în atenție un proiect de lege privind reproducerea umană asistată medical, un proiect îmbunătățit față de cel despre care am amintit că a fost respins. Lupta trebuie continuată pentru că altfel România se va confrunta cu o situație demografică din ce în ce mai delicată.

Totodată solicit ministerelor în drept să caute soluții pentru reluarea Programului Fertilizarea In Vitro care este singura speranță a unui mare număr de familii din România de a avea copii. Este necesar să găsim urgent soluții pentru reluarea programului pentru că a nu face nimic până când vom vota noi o Lege nouă nu este o soluție viabilă. Avem nevoie de un nou proiect de lege, asta e limpede și voi veni în curând în fața dumneavoastră cu acest proiect, dar trebuie reluat și programul național.

Leave a comment