Klaus Iohannis la NATO ar însemna mai mult prestigiu pentru România

Klaus Iohannis la NATO ar însemna mai mult prestigiu pentru România

Una dintre principalele atribuții ale președintelui României este cea privind politica externă. Dacă în privința aspectelor interne Guvernul este cel care le gestionează, în privința politicii externe președintele este vioara întâi.

Candidatura președintelui României pentru a ocupa cea mai înaltă poziție la NATO nu este întâmplătoare. Klaus Iohannis, în cei aproape 10 ani în fruntea țării, a fost foarte activ în construcția unor relații foarte solide cu partenerii României.

Președintele României a fost constant atașat obiectivelor și valorilor occidentale democratice și a fost implicat în toate întâlnirile la nivel înalt fie că vorbim despre Uniunea Europeană, fie că vorbim despre NATO. Vorbind fluent limbi străine, Klaus Iohannis nu a fost doar o prezență fizică la astfel de întâlniri între șefii de state.

Liderii europeni și ai țărilor NATO s-au convins că România este un stat de încredere, nu creează probleme suplimentare, ba dimpotrivă, este condusă de un lider care împărtășește valorile libertății, drepturilor omului și nu se rătăcește când vremuri tulburi se arată a orizont, nu uită cine îi sunt aliații și de cine trebuie să se păzească.

România trebuie să valorifice această imagine pozitivă de care se bucură președintele. Klaus Iohannis, prin prestațiile sale diplomatice a transmis aliaților predictibilitate, seriozitate, rigurozitate și a făcut aceste lucruri ca niciun alt lider român înaintea lui. Prin urmare este un moment cât se poate de potrivit ca un lider român să asume cea mai înaltă poziție a NATO. Acest lucru ar aduce un prestigiu uriaș întregii țări.

Leave a comment