Zilele trecute s-au împlinit doi ani de când Ucraina duce un război pentru a-și apăra teritoriile și chiar propriul stat. Cred că este bine să nu uităm câteva lucruri legate de această agresiune.

Să ne amintim cum înainte de 24 februarie 2022 Rusia dădea asigurări că ne speriem degeaba, că Rusia nu vrea să atace pe nimeni și că aglomerările de trupe din jurul Ucrainei ar fi fost doar pentru „exerciții militare”. Știm ce a urmat apoi și încă nu s-a terminat.

Să ne amintim că Rusia a dat asigurări și în 2014 că nu are nimic de-a face cu „oamenii îmbrăcați în verde” care preluau în forță Crimeea.

Să nu uităm că, după respingerea trupelor ruse din preajma Kievului, lumea a descoperit atrocitățile de la Bucea și Irpin. Imaginile cu cadavrele împrăștiate pe străzile celor două localități au stârnit un val de șoc și condamnare.

Să ne amintim tot timpul în ce pericol suntem pentru că un imperiu militarizat și condus de un dictator KGB-ist se află în proximitatea României. Opțiunea noastră cea mai bună acum este să ajutăm Ucraina.

Și să nu uităm nici bombardamentele constante ale armatei ruse nu doar în ținte militare, ci și în infrastructura energetică a Ucrainei, să nu neglijăm că ceea ce face această armată nu este doar să poarte un război pe care nu și-l asumă ca atare (numindu-l „operațiune militară specială”), ci să declanșeze teroarea asupra populației civile ori de câte ori poate.