𝐂𝐫𝐞𝐝 𝐜𝐚̆ 𝐟𝐨𝐥𝐨𝐬𝐢𝐦 𝐝𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐨𝐫𝐢 𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐞 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚̆𝐦 𝐬𝐚𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞𝐫𝐢𝐳𝐚̆𝐦 𝐚𝐜𝐞𝐥𝐞𝐚𝐬̦𝐢 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞. 𝐔𝐧 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐛𝐮𝐧 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞. 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐥𝐢𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐠𝐨𝐜𝐢𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐮 𝐚𝐩𝐚𝐫 𝐫𝐚𝐩𝐢𝐝, 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐜𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐧 𝐜𝐚̆ 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐞 „𝐧𝐮 𝐬-𝐚𝐮 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐬” 𝐨𝐫𝐢 𝐜𝐚̆„𝐬𝐞 𝐜𝐞𝐚𝐫𝐭𝐚̆” 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐞𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐮𝐧 „𝐛𝐥𝐨𝐜𝐚𝐣”, 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐜𝐮𝐦𝐯𝐚 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐮𝐧 „𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢”. 𝐒̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞, 𝐬𝐞 𝐜𝐚𝐮𝐭𝐚̆ 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 „𝐩𝐞 𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞”, 𝐬𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐞𝐢 𝐩𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐭𝐨𝐭̦𝐢 𝐝𝐞𝐨𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚̆.

Mărturisesc că mă încearcă sentimente ambivalente în fața acestui tip de abordare. Pe de o parte, înțeleg perfect tipul de narativ în care premisa de la care se pleacă e că cele două forțe politice se vor certa. Experiența culeasă din istoria politică din România arată că, în general, partidele politice care formează alianțe sau coaliții pentru a guverna ajung la un moment dat înapoi pe poziții adverse – iar acesta este un lucru absolut firesc. În plus, PNL și PSD chiar sunt două partide tradițional incompatibile, care se revendică de la valori diferite.

Pe de altă parte, nu pot să înțeleg de ce trebuie să prevaleze acest stil conflictual, de ce nu ne oprim și asupra unor expresii precum „continuă negocierile”, „încă nu s-a ajuns la un acord”, sau „cele două partide se vor mai întâlni o dată pentru discuții”. Ar fi argumente și pentru această abordare. În primul rând, s-ar evita clișeele clasice cu „blocajul”, cu „ultimatumul”, cu „război total” și alte expresii mai puțin fericite. În al doilea rând, chiar sunt exemple suficiente în care cele două partide au negociat ceva și, după o serie de întâlniri fără rezultat, au ajuns la o concluzie. Dau ca exemplu „comasarea”, unde PSD și PNL au fost inițial pe poziții contrare.

Nu toate negocierile se încheie cu trântitul ușilor. Nu orice diferență de idei e o sursă de conflict deschis. Nu orice strategie sau interes a unui partid se află în opoziție directă și ireconciliabilă cu a celuilalt partid. Negocierea este celălalt nume al actului politic. Din punctul meu de vedere, ar trebui să ne concentrăm cel puțin la fel de mult pe un final amiabil de negocieri între PNL și PSD. Atunci când cele două partide vor porni fiecare pe drumul său, abia atunci putem analiza cu date și informații concrete în ce a constat „blocajul” sau – ca să folosesc un clișeu din sport – „ce nu a mers”.