
După o lună de campanie electorală se impune să facem o pauză și să analizăm la calm rezultatele alegerilor de duminică, 9 iunie. Sunt câteva gânduri pe care vreau le împărtășesc cu dumneavoastră.
În primul rând aș considera că viața democratică românească este câștigată – prezența la vot a fost bună spre foarte bună (luând în considerare și că peste 5 milioane de români nu sunt în țară).
În plus, alegerile s-au desfășurat fără incidente majore, organizarea scrutinului fiind foarte bună. Lipsa unor scandaluri majore sau acuze de fraudare a voturilor este un indicator în privința faptului că jocul democratic a fost echitabil și corect pentru toți competitorii.
În al doilea rând, este demn de orice om politic să mulțumească tuturor celor care au pus o cărămidă la democrația românească și au participat la vot. Tuturor celor care și-au organizat ziua în funcție de momentul plecării la secția de votare, tuturor celor care și-au făcut timp să meargă să pună ștampila pe buletine, tuturor celor care au făcut acest gest din convingere sau fără tragere de inimă – tuturor le spun că au realizat un lucru important.
Iar tuturor celor care continuă să spună că votul lor nu contează le voi da exemplul de la alegerile pentru președinția Consiliului Județean Botoșani, acolo unde Valeriu Iftime de la PNL a câștigat la doar puțin peste 200 de voturi diferență! Votul oricui contează, întotdeauna.
În al treilea rând, merită remarcat ”jocul” politic inteligent făcut de PNL Iași în campania electorală, dar acesta a fost posibil numai în urma realizărilor din acest mandat de patru ani. Știm că în politică trebuie să știi să-ți aperi proiectele și atunci când pare că soarta nu este de partea ta. Spun acest lucru cu gândul la cele 6 județe din zona Moldovei care au fost câștigate de PSD. La Iași, echipele de campanie ale lui Costel Alexe și Mihai Chirica au gestionat strategic foarte bine lucrurile și în felul acesta am învins.
În al patrulea rând, remarc cu multă satisfacție că scopul declarat al „comasării” a fost atins. Vă reaminstesc, în momentele în care apăruse această idee, partidele extremiste aveau în sondaje între 30 și 35 de procente. „Comasarea” alegerilor europarlamentare cu cele locale a fost o modalitate de a feri România de un coșmar extremist. Astăzi cifrele ne dau dreptate și pot să spun că acest efort a meritat, România are de câștigat.
Pe final vreau să felicit pe toți colegii mei care au muncit din greu în această campanie, toți cei cu care m-am văzut pe teren în ultimele peste două luni, în campanie și precampanie. Sunt mândru de toți colegii mei, și mă bucur pentru faptul că suntem în aceeași echipă și că avem la Iași avem o echipă câștigătoare!