Populismul agresiv va fi sancționat la alegeri

Populismul agresiv va fi sancționat la alegeri

Aflu constant pe unde merg și stau de vorbă cu ieșenii  că sunt realmente îngrijorați de mersul general al lucrurilor, de direcția în care se îndreaptă populismul în țară în special, și în lume în general. Zilele acestea la Răducăneni, Tomești și Holboca, deunăzi la Tg. Frumos, cu, cuvinte mai explicite sau cu aluzii, se găsește câte cineva care să arate că pericolul nu este de neglijat. Iau aceste îngrijorări ale oamenilor în serios.

Este greu de explicat oamenilor de ce un partid care la alegerile locale din 2020 a luat un procent, la alegerile generale de peste două luni și jumătate a primit 10 procente din voturi și a intrat în Parlament de unde acum amenință decența, amenință libertatea, dă de pământ cu bunul simț, calomniază fără pauză și are accente dintre cele mai agresive. Oamenii mă întreabă cum se poate așa ceva, spre ce ne îndreptăm, de ce permitem, în general, aceste derapaje.

Ei bine, și eu am frământările mele și mă întreb cum putem fi mai buni decât am fost până acum, cum putem să ne autodepășim și în acest fel să convingem cât mai mulți de faptul că PNL este cea mai bună variantă politică pentru întreaga Românie.

Primul lucru pe care îl explic este că nu trebuie să mai căutăm perfecțiunea la nicio formațiune politică. Trebuie să facem bilanțuri, să ne orientăm după fapte și realizări, trebuie să căutăm pe cei care susțin valorile libertății și ale drepturilor omului.

Al doilea lucru la care mă opresc când vorbesc despre aceste dileme cu oamenii este să le garantez că vom continua să fim atenți, vom ”îngrădi” violenții și recalcitranții din Parlament. Așa cum cei pe care-i întâlnesc sunt îngrijorați de escaladarea agresiunilor în politică, tot așa sunt foarte mulți alți oameni care așteaptă ca instituțiile statului să fie mai ferme și să sancționeze derapajele.

Populismul agresiv va fi sancționat la vot, în mod clar, nu am vreun dubiu. Populiștii sunt vizibili tocmai pentru că sunt agresivi, dar până la urmă nu sunt decât un balon de săpun care se va sparge la alegeri.

Leave a comment