După ce în campania electorală din 2016 PSD a făcut serios cu ochiul electoratului de toate culorile, am ajuns astăzi să vedem cum tocmai partidul care are în trecutul lui recent mineriade, solidarizări cu infractori pe scările instanţelor de judecată şi legi ale justitiei adoptate noaptea, să se declare campionul libertătilor.
Chiar dacă eu cred că la fel cum oamenii se pot schimba şi partidele pot efectua la un moment dat anumite reorientari, PSD nu a demonstrat în ultimii ani faptul că şi-a schimbat abordarea cu privire la adversarii politici şi nici modul în care priveşte viaţa politică iar când spun asta mă gândesc la utilizarea în campaniile electorale a aceloraşi şabloane din anii 90 potrivit cărora competitorii politici sunt neapărat reprezentanţii unor puteri străine şi prin urmare victoria acestora ar însemna vânzarea ţării catre aceştia. Aduceţi-vă aminte de inepţiile aparatului de propagandă din campania prezidenţială din 2014 emise în spaţiul public la adresa lui Klaus Iohannis .
Mobilizarea de acum nu e decat o încercare de a arăta muşchii judecătorilor din completul care analizează dosarul Bombonica şi întregului sistem judiciar care trebuie să înţeleagă cum mânia proletară se poate îndrepta asupra lor în cazul în care nu înţeleg mesajul. Ei sunt doar primii vizaţi. Reunirea pesedistă a avut drept scop, printre altele, verificarea loialităţii filialelor cu marele cârmaci dar şi încercarea de cuminţire a criticilor în surdină de până acum, din interiorul partidului, care trebuie să vadă cu toţii că nu au şanse să formeze acum şi nici în viitor vreo masă critică capabilă să-l schimbe pe Daddy.
Mitingul de ieri este un test în acelaşi timp pentru întreaga societate românească. Ocupaţi cu treburile cotidiene, destui români au în continuare impresia că ceea ce se întâmplă de aproape doi ani încoace este doar o expresie a jocului putere- opoziţie şi ca nu am depăşit până acum cadrul firesc al unei democraţii. Pentru alţii, sentimentul de neputinţă şi mai ales faptul că nu mai este nimic de făcut va fi şi mai accentuat dar, tocmai sentimentul acesta vrea să-l inoculeze şi mai mult Liviu Dragnea şi PSD.
Dincolo de asta, oricât de mult ar crede liderul maxim al PSD că România este adormită ca urmare a tehnicilor sale de manipulare , surprizele pot să apară oricând. Dacă societatea civilă va înţelege că protestele pe reţelele de socializare nu sunt suficiente iar partidele de dreapta vor sta mai mult în dialog direct cu cetăţenii şi mai puţin cu ochii pe sondaje sau pe manerul cuţitelor lungi, lucrurile se pot schimba.
Sfidarea pe care o practică acum Liviu Dragnea dar şi unii lideri locali ai PSD nu poate dura la nesfârşit. Liderul de astăzi al PSD a îmbogăţit vechiul discurs al liderilor PSD, Iliescu şi Năstase, adăugând la spaimele alimentate de aceştia un puternic atac asupra instituţiilor statului, jucând în acelaşi timp rolul unei victime a sistemului. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că aproape nimeni nu-l întreabă pe Dragnea, verde în faţă, cum a reuşit să acumuleze atâta avere fără a avea vreodată o afacere, o întreprindere privată fără protecţia sistemului pe care-l critică acum.
Ani de zile nu l-a deranjat nici o instituţie a statului cu privire la sursa veniturilor sale care a stat la baza bogăţiei acumulate . Pentru a juca tocmai tu, mare profitor al sistemului clientelar politico-financiar din această ţară, rolul de victimă îţi trebuie un tupeu pe care eu l-am mai vazut doar la Elena Udrea. Aici nu este vorba doar de parangheliile la care a luat parte cu unii dintre cei pe care îi critică acum ci de formarea treptată a unei averi uriase nejustificate în vreun fel.
Periculos pentru viitorul societăţii româneşti mi se pare mai ales faptul că în timp ce Liviu Dragnea realizează o identificare a statutului său de urmărit penal cu marea majoritatea a românilor cărora le vorbeşte despre securitate, poliţie ş.a. asistăm la fel ca în Turcia lui Erdogan sau Rusia lui Putin la identificarea unei părţi din sistemul judiciar românesc ca fiind adevăraţi duşmani ai poporului şi asta doar pentru că l-au deranjat pe el. Oamenii politici se luptă peste tot în lumea democratică cu arsenale diferite; când însă aceştia ajung să ameninţe instituţii prin chemări în stradă ale poporului înseamnă că drumul până la instaurarea unui regim dictatorial a devenit unul foarte scurt daca noi restul nu ne trezim urgent.
Timpul a măturat puternic politica românească iar Dragnea joacă o carte mare pentru ca stie că e singura şansă de a-şi amâna apariţia in tabloul de seama a politicienilor români ca Dan Voiculescu, Sebastian Ghiţă, Elena Udrea, Radu Mazăre, Codruț Șereș, Miron Mitrea, Adrian Severin sau Monica-Iacob Ridzi.
P.S. In încheiere va las cu primul bărbat politic al Iasiului, săltat pe-o bordura poate-i crește anvergura politica, prins in mrejele tinerelor pesediste. Suntem pe mâini bune!
