Simpozionul Gheorghe I.Bratianu – 65 ani de la moarte

0
763

 

 

E important să ne amintim de trecut și de toți cei care au luptat și au murit apărând idealurile în care au crezut. În memoria lor, PNL Maramureş-Organizatia PNL Sighet a organizat pe 21 aprilie, o serie de manifestări reunite sub numele “Simpozionul Gheorghe Brătianu și argumentele identității românești”, dedicate victimelor regimului comunist care au murit în Închisoarea Sighetu Marmației, una dintre cele mai notorii închisori politice din România. 


Simpozionul dedicat academicianului liberal Gheorghe I. Brătianu organizat de PNL Sighet şi Comisia de Cultura a PNL, a adunat la Sighet numeroși reprezentanți ai PNL Maramureș, șefi de organizații județene liberale, precum și colegi din conducerea centrală a partidului.
La sala ”George Enescu” au conferenţiat: dr. Liviu Bratescu, presedintele Comisiei de Cultură, Culte şi Minorităţi a PNL, prof. dr. Bogdan Caranfilov, dr. Marius Oprea, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea. 


S-a discutat despre rolul si importanta lui Brătianu atât în cultura română, cât și în politica românească, pentru că dincolo de orice, a fost un mare academician, un mare patriot și un mare liberal, care a luptat până la capăt pentru principiile sale.

„Adevarul invinge, indiferent de soarta celor care l-au servit.” Gheorghe I. Bratianu

 

ZI-MI PAREREA TA

Scrie-mi comentariul tau!
Numele tau