În legătură cu puține subiecte a existat un consens atât de larg în societatea românească precum în chestiunea pensiilor speciale. Suntem aici astăzi deoarece, vreme de decenii, s-a adâncit diferențierea între diverse categorii profesionale și restul. Românii au dreptate să se revolte atunci când sesizează nedreptatea, iar politicul are datoria de a legifera și de a dezamorsa această situație.
Astăzi avem un jalon foarte clar în PNRR privind diferitele forme de pensie care nu țin seama de criteriul contributivității. Nu le contestă nimeni dreptul la pensie nici militarilor, nici magistraților, nici cadrelor MAI. Din punct de vedere economic, eliminarea acestor așa-numite pensii speciale nu va produce minuni bugetare, pentru că nu vorbim despre un număr uriaș de persoane care beneficiază de sume amețitoare lunar.
Spre exemplu, nu cred că vreun român contestă pensiile cadrelor militare, care, în medie, se cifrează la 3000-4000 lei, un venit care reflectă procentul corespunzător din veniturile avute în perioada în care erau active. Problema o constituie acele pensii care au ajuns să fie mai mari decât salariile pe care le aveau cetățenii respectivi când încă erau încadrați în muncă. De asemenea, românii au dreptate să vadă că oameni în forță, la 45 de ani, încasează pensie și, în același timp, își continuă carierele în alte domenii sau chiar angajați la stat și mai încasează și salariu. Sunt puține argumente morale în fața cetățenilor acestei țări de adus care să justifice faptul că acestor profesioniști nu li se suspendă dreptul la pensie atât timp cât au puterea să muncească. Și la 45 ani chiar o ai!
Vedem adeseori amenințarea că se vor goli sistemele de oameni dacă nu li se mai permite pensionarea la 40-50 ani. Mă întreb, totuși, de ce nu vin cu asemenea amenințări și profesorii care încă sunt plătiți jalnic în România și nu li se permite, deși lucrează în condiții care presupun un consum nervos uriaș, și care ajung să beneficieze la împlinirea vârstei legale de pensionare de sume mai mici decât salariile lor vai de ele? Ce s-ar întâmpla dacă orice angajat din România ar pretinde, în schimbul muncii pe care o prestează, să iasă la pensie în floarea vârstei cu o sumă care să îi depășească în mod considerabil leafa?
Oricâtă influență ar avea anumite categorii profesionale în societate, principiul echității trebuie să funcționeze pentru toată lumea! Nici o politică nu poate fi implementată în condițiile în care ai un popor întreg împotrivă. Nici o liniște socială nu poate fi obținută când se produc discriminări pe bandă rulantă. Nu pretinde nimeni ca un muncitor necalificat să aibă același salariu cu unul care este absolvent de studii universitare, postuniversitare, care prin educația și munca sa a reușit mai mult decât alții. Dar pentru ambele categorii trebuie să funcționeze, la pensie, același criteriu. Vor avea, proporțional, pensii mai mari sau mai mici în funcție de cât au contribuit în timpul activității la sistemul public de pensii.
Noi, ca liberali, ne-am asumat toate reformele care au fost cuprinse în PNRR, după cum ne-am asumat că vom atrage fiecare euro. Pentru că fiecare euro înseamnă dezvoltare pentru România: investiții în spitale, în școli, în autostrăzi, în împăduriri masive, în căi ferate, în modernizarea infrastructurii noastre în general, în digitalizare.
Mă bucură să aud și de la liderul PSD, Marcel Ciolacu, că își asumă rezolvarea jalonului privind pensiile speciale așa cum ne-am asumat în fața Comisiei Europene, precum și faptul că această guvernare va ține cu dinții să atragă toți banii din PNRR. Aici suntem pe aceeași lungime de undă. Îmi doresc ca, la momentul în care va deveni premier al României, să nu uite de aceste angajamente și să dovedească măcar în parte leadership-ul, echilibrul și respectul față de partenerii de guvernare pe care le-a arătat în acest an și jumătate Președintele PNL, Nicolae Ciucă!