Partidul Național Liberal a decis să meargă pe liste proprii la alegerile electorale de anul viitor, la toate alegerile. Nu este un gest care să fie „împotriva” partenerilor de guvernare așa cum nici actuala alianță nu este una făcută „pentru” colegii noștri. Este un gest absolut firesc și nu prea am avut dubii vreodată că va fi altfel. Însă eforturile adversarilor politici de a ține această falsă poveste cu „USL2” pe agenda publică a fost intens.
Cu, colegii de la PSD suntem în adversitate de 33 de ani, din 1990 și cine urmărește aceste trei decenii de istorie politică recentă poate să observe că P.N.L. are foarte puține lucruri în comun cu cei cu care suntem împreună astăzi la guvernare. Momentele de apropiată colaborare au fost foarte puține și pentru perioade scurte, iar cine urmărește cu mare atenție poate să observe relativ ușor că nici acele momente nu au însemnat cine știe ce apropiere.
PNL și PSD s-au respins constant, s-au contrat mereu, s-au luptat aprig. Situația este valabilă și astăzi doar că ceea ce este în plus acum face parte din înțelepciune politică. Adică știm fiecare că suntem diferiți și că suntem adversari, știm că provenim din echipe cu o istorică adversitate în spate, dar mai înțelegem că este nevoie să depășim fiecare propria condiție pentru a pune în penumbră diferențele dintre noi și de a urmări lucrurile pe care le putem face împreună pentru România.
PNL și PSD sunt acum într-un mediu de adversitate în colaborare. Nu se poate ajunge aici decât dacă ești realist și vezi că nu este altă cale, că ai încercat să faci treabă cu alți parteneri dar aceștia te-au hărțuit constant și apoi te-au abandonat aplaudându-se singuri pentru eroarea de amatori pe care au făcut-o. Pentru această stare de „adversitate în colaborare” ai nevoie de experiență și de înțelepciune politică, de capacitatea de a face compromisuri rezonabile, de dorința de a nu abandona prin discursuri isterice.
Cultura politică democratică pe care se presupune că trebuia să o fi deprins în acești 33 de ani este aceea că sistemul politic românesc predispune partidele la negociere și compromis. Negocierea și compromisul, la rândul lor, sunt pline de nuanțe pe care nu le vor sesiza nici cei mai experimentați observatori politici dacă se lasă furați de calvinismul moral, de idealismul politic și de exigențele iraționale.
Noi nu trebuie să ne ferim să recunoaștem că în România cultura politică nu este la un nivel satisfăcător. Motiv pentru care tindem să observăm faptele disparat când trebuie să punem accent pe tabloul mai mare, ori suntem înclinați să mizăm doar pe individualism politic deși nu sunt condiții pentru așa ceva. Sau să vedem în orice alianță o „trădare”, în orice compromis o compromitere, în orice negociere o decădere.
Nu, istoria politică a statelor civilizate, cultura politică avansată arată că atunci când diferențele sunt lăsate deoparte pentru a ne strecura pe o cale îngustă spre soarele democrației și dezvoltării, atunci scăpăm de multe primejdii precum demagogia și populismul, violența politică și extremismul, isteria discursului constant negativ în pofida evidențelor și dovezilor. Cine dintre criticii noștri își poate asuma, uitându-se la cifrele din Parlamentul României și la condițiile de posibilitate a unei guvernări în aceste condiții, că această alianță dintre două partide atât de diferite și care au desfășurat o adversitate istorică nu a oferit țării o perioadă de stabilitate politică în vremurile cele mai tulburi de la al doilea război mondial încoace?
PNL va păstra cele două principii democratice primordiale, va candida singur pe liste pentru a prezerva propria identitate și pentru o corectă reprezentare a electoratului liberal, apoi va face tot ce îi stă în pricepere și experiență pentru a asigura românii că vor rămâne în NATO, UE, că va apăra democrația, piața liberă, statul de drept și drepturile omului.