Istoria este asemenea unui organism viu. Deși nu se repetă niciodată în exact același fel, anumite evenimente sunt ciclice, deoarece ele țin în mod direct de natura umană și de felul în care reacționam în raport cu ceea ce trăim. Avem aceleași mecanisme de apărare și, uneori, din dorința de a rezolva anumite situații critice, recurgem la gesturi necugetate. Atunci când liderii unei națiuni, care ar trebui să unească și să vindece își folosesc puterea pentru a câștiga și mai multă putere, fricile și deziluziile oamenilor sunt canalizate spre a urî și chiar a tolera uciderea semenilor noștri. Crimele împotriva umanității au fost comise adeseori la comanda unor lideri care, inițial, au primit votul popular.
Astăzi stafiile trecutului au ajuns din nou să ne bântuie, inclusiv în România. Revenirea în forță a discursurilor naționalist-ceaușiste care mistifica și chiar falsifică istoria sau a celor extremiste nu prevestesc nimic bun. Din ignoranță, adică necunoașterea istoriei, am putea să dăm din nou puterea unor lideri care promit să ne rezolve problemele prin a face rău semenilor noștri!
De ce părem să repetăm la infinit istoria? Pentru că ne pierdem memoria colectivă atunci când generațiile care au trăit o mare tragedie a umanității nu mai sunt în viața ca să transmită adevărul. În acel moment, prin propagandă, se poate susține că răul e bun și negrul e alb. Putem opri următoarea tragedie a umanității, însă, printr-un medicament extraordinar pe care îl avem la îndemâna. Se numește cunoașterea istoriei. Cunoscând adevărul istoric, prin școală, prin dascăli dedicați, oprim următorul Pogrom, următorul mare Război Mondialul. Cunoașterea istoriei chiar salvează vieți!
În contextul discuțiilor din ultima săptămână din spațiul public cu privire la rolul și locul disciplinelor în cadrul sistemului de învățământ, am simțit nevoia unei pledoarii pentru istorie, ca obiect de studiu vital pentru formarea unui cetățean implicat în societate, responsabil social, deschis și tolerant, independent și cu discernământ în activitatea de informare cu privire la lumea din jur. Competențele și deprinderile pe care studierea Istorie universale și a românilor le formează sunt atât de necesare unei societăți actuale: gândire critică, comportament civic, autonomie și independență în procesul de educație pe tot parcursul vieții. Într-o societatea globalizată în care granițele s-au redefinit, iar oamenii și culturile s-au apropiat este atât de necesar de a cunoaște și promova identitatea națională în contextul celei europene și nu numai.
La nivelul Uniunii Europene, în majoritatea statelor, Istoriei îi este recunoscut locul în procesul de educație prin numărul de ore (2-4 ore pe săptămână), dar și prin includerea ca disciplină obligatorie la examenele finale. În România ultimelor decenii, disciplina Istorie a avut de suferit. Este momentul să realizăm faptul că prin ceea ce noi decidem astăzi pentru copiii noștri clădim, de fapt, viitoarea societate pe care o vom avea, la fel cum România actuală este produsul deciziilor luate în urmă cu o generație.
Alături de alte amendamente și discuții purtate pe marginea noilor Legi ale Educației, unul dintre amendamentele propuse de mine prevede ca disciplina Istorie să apară în cadrul Examenului de Bacalaureat pentru profilul filologie la proba profilului.