Încet, dar sigur, vom ajunge din nou în situația de a avea de ales dacă vom fi conduși de un președinte cu orientare liberală, „de dreapta”, cum spunem noi în România, sau de cineva de orientare „de stânga”. Chiar dacă pare ceva abstract și departe de interesele imediate ale majorității oamenilor, de fapt România își joacă în scurt timp o carte de maximă importanță.
Scopul principal este că România are nevoie în continuare de cineva care să garanteze valorile economiei de piață, ale statului de drept și ale democrației. Până acum, în 30 de ani de democrație, președinții de dreapta au orientat ferm țara pe direcția occidentală. În schimb, majoritatea celor care au fost lideri asumați de stânga erau prea apropiați de Moscova, de noua Rusie de China și de BRICS.
Președintele României, prin Constituție nu are atribuții extinse privind guvernarea în România, dar este cel care determină politica externă și prin modul în care orientează diplomația indică de fapt care sunt valorile în care credem și cine sunt aliații externi principali ai României. Până acum liderii de stânga au căutat mai curând sprijin spre est. Și acesta este un semnal foarte îngrijorător. Din acest motiv, România are nevoie în continuare de un președinte liberal, de dreapta, care să îmbrățișeze deschis valorile occidentale.
Pe plan intern, președintele are un rol crucial la numirea unui premier, în adoptarea vitezei cu care se fac schimbări guvernamentale și trebuie să fie un factor de echilibru. Până acum am avut cazuri de președinți de dreapta care au numit premier de stânga, dar niciodată unul de stânga care să numească premier de dreapta. Am demonstrat, ca oameni de dreapta, că înțelegem ce este moderația și echilibrul. Chiar faptul că suntem acum într-o alianță în care am cedat premierul – o premieră absolută în politica românească și vă reamintesc că mulți au fost sceptici că „rotativa” va funcționa – demonstrează același lucru, că suntem oameni politici raționali și echilibrați, și că scopul nostru este bunăstarea României.
Cum PSD a fost mai mereu un partid mare, care a scăzut cu greu sub 25% din opțiunile electoratului la nivel național, acest lucru arată constanță și că o pătrime din populație îi împărtășește valorile. Însă problema principală care a reieșit la suprafață ori de câte ori PSD a dominat scena politică a fost exact aceea că erau prea multe semne că dominația nu era suficientă, că liderii de stânga voiau mai mult, setea de putere era greu de stins. Cum un asemenea apetit pentru putere nu dă bine în cancelariile occidentale pentru că este antidemocratic, se explică de ce aceștia s-au simțit mai aproape de autocrațiile din est – pentru că au fost, direct sau indirect, un model de a domina autoritar.
Prea multă putere, aceasta a fost mereu o pacoste pentru liderii de stânga și asta i-a tras mereu în jos. Setea de a domina s-a îmbinat de câteva ori cu aroganța de a fi pe val. Românii au simțit acest pericol și de aceea au ales echilibrul.