Bine odihnit după concediul îndelungat pe care l-a avut la începutul acestui an, suprapus peste perioada în care o țară întreagă aștepta să vadă viziunea economică a PSD pentru 2019, reflectată evident în structurarea bugetului, Liviu Dragnea a început o interesantă „călătorie” prin țară. Preocupat să se asigure că protejații săi nu au probleme în câștigarea alegerilor interne, cârmaciul din Kiseleff pare tentat să elaboreze considerații teoretice despre „patriotism”, „masoni”, „complotul străinilor”, „proiectul european” toate într-o cheie care ne aduce aminte nu de François Mitterand sau François Hollande, ci mai degrabă de Nicolae Ceaușescu.
Pentru un partid amenințat cu excluderea din Internaționala Socialistă din cauza derapajelor din Justiție, îmbrăcarea hainei național-socialiste devine, se pare, o necesitate. Turneul început zilele trecute are în mod evident și rolul de a testa impactul unor mesaje pentru ca apoi, în preajma sărbătorilor pascale, să poată cugeta la posibila sa candidatură la Președinția României.
Prima dovadă o reprezintă invocarea realizărilor economice din ultimii ani ai guvernării PSD. Dorind să devină mai întâi premier, Liviu Dragnea și-a asumat în nume personal îndeplinirea unui program electoral în integritatea lui, explicând la tablă cu un creion în mână cum și, mai ales, cât este el de român. Acum, când haosul economic ale cărui forme de manifestare le resimțim în fiecare zi este tot mai vizibil, Dragnea vorbește cu un tupeu fără margini despre existența unei propagande mincinoase la adresa lui și a partidului pe care-l conduce.
Ratele la credite, devalorizarea leului și scumpirea utilităților pentru Liviu Dragnea sunt rodul unei ficțiuni și nu a unei crunte realități. În loc să-și asume inexistența în toți acești ani a vreunui proiect de infrastructură sau votul dat împotriva demarării construirii de autostrăzi, în anii anteriori, președintele PSD vorbește despre sufocarea transportului din România din cauza dezvoltării economiei de când el și echipa lui de incompetenți se află la guvernare. Singurul mare „succes” pare să fie identificarea celor care au pus bețe în roate demarării unor lucrări pentru autostrăzi.
Un lucru devine evident. Tovarășul Liviu Dragnea s-a hotărât ce rol să joace în lupta politică. Din acest motiv el îmbracă rolul de familist, de om îndrăgostit, preocupat să-i protejeze pe cei de lângă el fiind, iată, pregătit să nu mai suporte nedreptățile care i se fac lui și celor apropiați. Declarațiile de dragoste de pe scenă la adresa iubitei sigur a smuls câteva lacrimi de la telespectatoarele filmelor de profil, dar arată în același timp și un lider cu idei tot mai puține. Prin tot ceea ce face, Liviu Dragnea se apropie tot mai mult de un personaj a cărui faimă, cel puțin pentru spațiul est-european, tinde să o depășească și anume Pablo Escobar. Formula folosită la întâlnirea de la Caraș Severin: „Să revenim la băieții din partid care au devenit dintr-o dată supărați. Eu le transmit ceva – până acum au zburdat, au postat, noi nu ne-am ocupat de ei” e atât de aproape de formulele folosite de mafioți împotriva adversarilor încât într-un stat modern cu adevărat, cineva i-ar fi cerut cu siguranță niște explicații. Cum România tinde astăzi să iasă din Europa, nimeni nu-l va lua la întrebări pe liderul PSD despre afirmațiile sale. Specific lumii lui Escobar nu sunt doar amenințările, ci și grandomania.
Expresii precum „Vrem, avem și bani, în continuare suntem împiedicați. Cu răbdare se scoate fiecare piedică”, nu denotă doar preocuparea de a transmite un mesaj de forță, ci și convingerea că prezența în fruntea partidului de guvernare îi dă dreptul să vorbească despre banii pubici ca și cum ar fi ai lui. Cine crede că baronul din Teleorman se va opri aici se înșeală amarnic. Dacă ipostazierea în rolul de apărător al României face parte din scenariul invocat deja, amenințările la adresa opoziției „vom răspunde cu vârf și îndesat” transcede cadrul firesc al unei competiții putere-opoziție aruncându-ne în atmosfera anilor 1945-1946, când liderii comuniști nu înțelegeau curajul și forța depuse de reprezentanții partidelor istorice. Toate acestea reprezintă motive pentru a afirma răspicat că alegerile din 26 mai sunt un prim test al maturității societății românești și al disponibilității sale de privi spre trecut sau spre viitor.