Anul acesta, ziua Partidului Național Liberal, 24 mai, vine într-un moment dificil pentru societatea românească și cea europeană. După două rânduri de alegeri pe care le-am câștigat, revenirea la guvernare a PNL a fost un act politic firesc, dar și de asumare a unei mari responsabilități. Cu un sistem judiciar în genunchi și cu o economie în derivă, pentru noi, liberalii, existau mai multe opțiuni politice, dar pericolul permanentizării PSD la guvernare era un risc prea mare pentru întreaga Românie! Pentru a îndepărta dezastrul produs de guvernările PSD și din dorința de a racorda din nou țara noastră la Europa, PNL și-a asumat administrarea țării. În mod real, același lucru s-a întâmplat în trecut.
PNL a arătat încă de la înființare că partidul Brătienilor, cum îi spuneau unii contemporani, a avut mereu vocația modernizării și a reformării societății românești, alături de o vocație europeană. Oameni școliți în mediile intelectuale occidentale, lideri precum I.C. Brătianu, C.A. Rosetti sau Eugeniu Carada, au știut mereu că au datoria ca prin activitatea lor să reducă decalajul existent la mijlocul secolului al XIX-lea între spațiul românesc și cel occidental. Cu un efort constant și cu multe sacrificii, România reușește în timpul guvernărilor liberale din 1876-1888 și 1922-1927, pentru a cita doar două dintre ele, să se înscrie pe un traseu european.
Formarea Coaliției de la Mazar Pașa, la 24 mai 1875, a fost nu doar expresia coagulării forțelor liberale, ci și instrumentul la care monarhul avea să apeleze pentru a gestiona criza internațională care pornea în sud-estul european din 1875. Curajul și determinarea lui I. C. Brătianu și a domnitorului Carol I aduceau României, prin intrarea în războiul ruso-turc din 1876-1878, ocazia la capătul căruia România devenea un stat independent. Aceeași asumare de responsabilități și dragostea de țară au determinat pe cel devenit prim-ministu din 1876 și domnitorul Carol I să gândească o modalitate prin care frontierele României să devină stabile, sigure, iar statul român să aibă o poziție mai puternică în plan extern. Pentru asta a fost pregătit terenul pe care se ridică Regatul proclamat la 14 martie 1881 și aderarea României la Tripla Alianță. În acest context, parteneriatul dintre regele Carol I și guvernul liberal, cel care conduce România până în 1888, asigura țării stabilitate politică, dezvoltate economică și armonizare socială.
Secolul al XX-lea aducea pentru spațiul românesc noi provocări. Reforma agrară și cea electorală, care presupunea introducerea votului universal, devin realitate ca urmare a conștientizării importanței producerii unei schimbări totale în societatea românească de către liberali, care adoptă cele două reforme în congresul din 1913 și a Casei Regale, care prin intermediul Regelui Ferdinand devine un promotor al modernizării societății românești.
Constituția din 1923, cu un puternic caracter liberal, stabilea un cadru firesc de evoluție a statului român în care monarhia urma să joace rolul de arbitru al vieții politice românești în cadrul căreia Partidului Național Liberal îi revenea în continuare rolul de agent modernizator. Privind în ansamblu evoluția istoriei moderne și contemporane a României, putem spune că punctele de stabilitate și continuitate au fost monarhia și Partidul Național Liberal. Figurile tutelare ale istoriei noastre, regele Carol I, Ferdinand și lideri precum I. C. Brătianu și Ionel Brătianu, reprezintă pentru fiecare dintre noi adevărate modele demn de urmat.
Astăzi, România se află din nou într-un moment dificil al existenței sale. Cunoscând echipa guvernamentală și văzând modul în care aceasta a acționat în toată această perioadă de criză, am convingerea că prin eforturile oamenilor politici și a cetățenilor neimplicați politic, în mod solidar și responsabil, vom depăși dificultățile ce astăzi ni se par insurmontabile.