După ce și-a bătut joc de sistemul educațional prin diversele măsuri luate de iluștrii săi reprezentanți – Pop și Popa, putând fi foarte bine două personaje din desenele animate, asta dacă ne gândim la câte gafe au făcut ca miniștri, PSD a readus în fruntea sistemului educațional românesc, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un mai vechi personaj – Ecaterina Andronescu.
Pentru mămoșenia ei și grija pe care o manifestă pentru copii ar putea juca foarte bine rolul bunicuții din Scufița Roșie, iar dacă la asta adăugăm și numele de alint pe care l-a primit din partea colegilor, Katy, fotografia e completă. Bunicuţa, pentru că așa sunt bunici (buni și îngăduitori) a știut să aibă grijă și de plagiatori celebri, dar a încercat și să-i ducă la facultate pe cei care nu au luat examenul de bacalaureat. Dincolo de orice glumă, Ecaterina Andronescu reprezintă expresia eșecului oricărei încercări de reformare a sistemului educațional românesc. Când nu a fost ministru a deținut funcția de președinte al Comisiei de educație la Cameră sau la Senat, fiind în felul acesta mereu parte a sistemului.
Marea performanță a Ecaterinei Andronescu o reprezintă desființarea învățământului profesional din România și tot ea este cea care, în toamna anului 2008, din postura de mare șefă în Parlament a impus guvernului de la acea vreme, în cel mai demagogic stil pesedist, mărirea cu 50% a salariului cadrelor didactice în ciuda semnalelor seriose privind apropierea crizei. Bunul Dumnezeu a făcut ca peste puțin timp, tocmai ea să fie cea care trebuia să aplice aberanta lege. Cum mai plângea doamna Katy pe holurile Guvernului și ale Parlamentului dându-și seama abia atunci de greșeala comisă, puțină lume știe.
Revenită la Ministerul Educației mai ceva ca Matrix, Ecaterina Andronescu a început să facă constatări despre starea materială a învățământului românesc, dar și despre criza care bate cu putere la ușă. Bunul simț ar fi trebuit să o facă pe posibila prezidențiabilă PSD să nu comenteze prea mult nici despre curricula încărcată a elevilor, nici despre lipsa apei potabile în destule școli din România și, mai ales, despre existența în continuare, în multe cazuri, a toaletelor în curtea școlii. Parte a conducerii PSD în mai multe rânduri, de la Adrian Năstase încoace, Ecaterina Andonescu este în egală măsură vinovată și de emigrarea a generații și generații de tineri care simt că sistemul patronat de ani de zile de PSD nu le mai oferă nici o șansă. Actualul ministru al educației trăiește cu siguranță într-un alt univers, pentru că altfel nu ar fi îndrăznit vreodată să vorbească despre necesitatea utilizării șervețelor umede de către copii în locul unor investiții serioase în școli, care să ajute la evitarea unor epidemii și nici de încurajarea studenților străini să vină în România, în locul celor care pleacă în număr mare din țară. Pentru a putea vorbi senin despre toate acestea îți trebuie mult tupeu. Nu e nimic grav în faptul că un ministru vorbește despre astfel de lucruri. E grav că pentru el, ca factor decizional, acestea sunt singurele soluții la problemele grave despre care ne vorbește cu o seninătate alarmantă.
Nu m-am așteptat ca Ecaterina Andronescu să revoluționeze cumva sistemul educațional românesc. Am sperat însă, să intuiască faptul că formarea de competențe este mai importantă decât acumularea de cunoștințe și prin urmare să vedem o abordare din această perspectivă a sistemului pe care are șansa să-l conducă. Vrând să arate că nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă prin alte părți doamna Katy crede că analfabetismul funcțional poate fi combătut nepermițând unor copii de șase ani să treacă în clasa a doua, în cazul dovedirii unor lacune. Ideea aceasta de a demonstra foarte clar unui copil aflat în clasa întâi că el este inferior unuia de aceeași vârstă, mi se pare de-a dreptul periculoasă. În locul identificării unor mecanisme de integrare, noi căutăm mecanisme de pedepsire, care vor avea ca efecte doar dezvoltarea unui sentiment de marginalizare. Asta dorim? De aici și până la introducerea unui examen de trecere de la grădiniță la clasa întâi mai este doar un pas.
Trăim de 30 de ani într-o lume în care fiecare ministru vrea să-și pună cumva amprenta asupra domeniului. Mă gândesc dacă nimeni chiar nu înțelege că România nu este doar hiper birocratizată, ci și super-reglementată de noi și noi acte normative și legi. Mă gândesc apoi dacă nu cumva dorința doamnei Andronescu de a introduce noțiunea de repetenție pentru clasa întâi, este generată de existența analfabetismului funcțional sesizat la unii dintre foștii și actualii săi colegi de guvern sau de alte traume accumulate de-a lungul frumoasei sale vieți.
Ceea ce cred sincer este că ministrul Educației, cel repede iertător de Liviu Dragnea, ar trebui asigurat în privința faptului că cei mai mulți dintre tinerii generației de astăzi, atât câți vor mai rămâne, în cazul în care vor fi interesați să ocupe funcții publice în România, nu ne vor face de rușine, așa cum se întâmplă în cazul multora dintre colegii săi de astăzi.