Am subliniat în mai multe rânduri, și niciodată nu pare a fi suficient, că o autostradă aduce beneficii pe termen lung unei regiuni în mod direct și aduce beneficii de necontestat întregii țări. Autostrăzile au în primul rând un rol economic determinant pentru un stat, iar zonele din acea țară care sunt traversate de autostrăzi ajung să genereze o dezvoltare suplimentară cu 25%. PIB-ul pe cap de locuitor Practic, dacă o regiune are conexiune directă cu o autostradă, atunci bunăstarea economică a acelei regiuni crește cu un sfert față de situația în care lipsește acest tip de infrastructură. În acest sens sunt cercetători care au studiat cifre, influențe au făcut comparații, au în spate o experiență solidă și au arătat cum aceste date arată cât se poate de clar beneficiul economic al unei autostrăzi.

O țară trebuie să fie străbătută de autostrăzi de la nord la sud și de la est la vest de autostrăzi din mai multe motive. În primul rând pentru că infrastructura modernă atrage automat dezvoltarea economică, crește mobilitatea în beneficiul companiilor, scad exponențial perioadele de transport de marfă între furnizor și beneficiar. În al doilea rând, autostrăzile oferă posibilitatea agenților economici din turism să atragă și mai mulți clienți, deci tot dezvoltare economică, doar că nu neapărat „business to business”, nu neapărat doar între companii. În al treilea rând, autostrăzile te conectează la marile rute comerciale ale continentului, duce la un alt nivel deschiderea și anvergura economică. În al patrulea rând, capacitățile regiunilor acelui stat sunt valorificate mult mai bine din toate punctele de vedere atunci când o autostradă este la îndemână cam pentru toată lumea.

În toate aceste condiții, mi se par fără sens discuțiile despre „rentabilitatea” unei autostrăzi. Politizarea fără sens a unui obiectiv de acest tip fac pe unii să cadă în capcana aceasta și să se întrebe inutil dacă „se justifică o autostradă, dacă e acoperită de cifre de trafic”. Deși pare o discuție legitimă, este de fapt o mare neglijență și trădează o atitudine nesănătoasă care amintește de reacția lui Liviu Dragnea către liderii asociațiilor civice din Iași când aceștia s-au trezit întrebați „da` ce vă trebuie vouă autostradă?”. O atitudine de vătaf față de niște supuși. Cam în același stil, a chestiona „rentabilitatea” unei autostrăzi precum A8 – Autostrada Unirii înseamnă a ignora faptul că o autostradă în sine este un magnet de dezvoltare și că ea va genera oricum o creștere care se va resimți peste tot. 

Date dintr-o cercetare pe județele României arată că PIB-ul pe cap de locuitor este cu 25% mai mare în județele care au măcar un tronson de autostradă față de cele fără autostradă. Acești 25% se multiplică exponențial, creșterea conduce la taxe și impozite care alimentează bugetul central de la firmele care se dezvoltă, la chestiunea de ocupare a forței de muncă rezolvată de la sine de dezvoltare și care nu mai cade în sarcina Guvernului. Nu voi obosi să repet, Autostrada Moldovei A7, ca și Autostrada Unirii A8 sunt tot atât de mult ale României și ale românilor cât sunt ale regiunii Moldovei și a moldovenilor. Și aș vrea să fiu bine înțeles, apreciez enorm că în această guvernare în care PNL a avut un rol determinant, aceste două proiecte au înaintat și înaintează, se văd progresele și sper să le vedem repede finalizate și să circulăm pe autostrăzi terminate, nu numai pe tronsoane sau cine știe ce fragmente. Dar mi se par nu doar greșite, ci și foarte periculoase chestionările astea dacă se justifică sau nu o autostradă în regiunea Moldovei dacă e o investiție care s-ar amortiza și așa mai departe. E ca și cum cineva s-ar întreba dacă investiția în educația copiilor săi ar ajunge să se amortizeze, este o monstruozitate pe care aș vrea să o percepem cu toții și să nu mai auzim astfel de bazaconii.     Noi, PNL, știm că Moldova are nevoie de autostradă și din acest motiv vom face în continuare tot ceea ce depinde de noi ca acest proiect să devină realitate.

ZI-MI PAREREA TA

Scrie-mi comentariul tau!
Numele tau