Astăzi am revenit în Sala de ședințe a plenului Consiliului Județean Iași, locul în care mi-am desfășurat o parte însemnată a carierei mele politice, de această dată în calitate de senator de Iași în Parlamentul României, la invitația Președintelui Costel Alexe, alături de colegul meu deputat Alexandru Muraru, președintele PNL IASI.
Am avut ocazia de a mă adresa consilierilor județeni ieșeni, unii dintre aceștia chiar foști colegi de legislativ județean, și de a reafirma ceea ce am mai susținut și cu alte ocazii: oamenii așteaptă, dincolo de competițiile noastre politice, să vadă implementate proiectele cu fonduri locale, naționale și cu bani europeni și să creștem bunăstarea din fiecare dintre comunitățile județului nostru.

Am felicitat, totodată, conducerea executivă a Consiliul Județean Iași – Iași County Council, pentru eforturi și reușitele din acest mandat. Mai avem multă muncă de depus, dar suntem pe cale de a recupera decalajul istoric dintre Iași și alte zone ale țării, care au beneficiat de mult mai multe resurse financiare pentru a crește din punct de vedere economic și, mai ales, al calității vieții.
