Agenția pentru întreprinderi mici și mijlocii din Iași (AIMM) a fost înființată în anul 2017 prin preluarea Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Iași care a luat ființă în anul 2005.  În tot acest timp AIMM Iași și-a desfășurat activitatea  pe raza teritorială a județelor Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui, promovând programele cu finațare de la bugetul de stat, evaluând și monotorizând aceste programe. Totodată, au fost realizare parteneriate cu organizațiile și instituțiile locale, s-a menținut o permanentă legătură de consiliere cu firmele care au solicitiat informații și consiliere. Peste 8000 de aplicanți au fost evaluați de către Agenția Iași  pentru programele derulante în anul 2023.

A ajuns în atenția noastră un memoriu, semnat de către Camera de Comerț și Industrie din Iași, prin care ne-a fost adus în atenție faptul că agenția națională regională Nord-Est pentru IMM-uri, cu sediul la Iași, va fi desființată ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență cu nr. 17/2004. Astfel, județul Iași va rămâne la un nivel secundar de decizie, fiind subordonat unei viitoare agenții cu sediul în Constanța. Astfel regiunea Nord-Est cât și polul universitar-economic regional Iași, cu cele 5 universități și cu cele aproape 60 de mii de firme active, sunt tratate ca fiind neeligibile pentru a găzdui entități publice de nivel superior.

Așa cum spune și textul Ordonaței de Urgență rolul acestor agenții “este de sprijinire a întreprinderilor românești și creării de oportunități pentru modernizarea economiei”, de aceea, în calitate de senator de Iași, consider că echitabil și eficient ar fi ca o astfel de agenție să își aibă în continuare sediul în capitala Moldovei.

Domnule prim-ministru, vă rog să îmi  răspundeți la următoarele întrebări:

     1. Care au fost criteriile care au stat la baza acestei configurații ale repartiției regionale?

     2. Noile sedii localizate la Brașov, Ploiești și Constanța au fost selectate datorită distanței și accesibilității față de București?

     3. Aveți de gând să reveniți asupra acestei decizii, ținând cont de toate argumentele expuse mai sus?
Aștept răspunsul dumneavoastră în scris.

ZI-MI PAREREA TA

Scrie-mi comentariul tau!
Numele tau