Fiecare zi petrecută de Daniel Breaz la Ministerul Culturii este o insultă adusă întregii vieți culturale din România

0
453
Liviu Brătescu, președintele Comisiei Naționale de Cultură, Culte și Minorități a Partidului Național Liberal, condamnă într-o declarație de presă recentele afirmații ale Ministrului Culturii și Identității Naționale, Daniel Breaz. Acesta a spus în cadrul unui interviu televizat că „nu putem să blocăm toată țara, să nu mai construim nimic” doar pentru a proteja patriminoul național, iar includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO este „aberantă“. 

Redăm integral declarația cercet. dr. Liviu Brătescu:
Ministerul Culturii, sub administrarea PSD, a ajuns un bastion al nepriceperii, iar problematica patrimoniului național este în continuare lăsată în voia sorții sau este tratată în cheie politică. 

După șase luni de la preluarea mandatului de ministru, domnul Breaz nu s-a dovedit cu nimic mai breaz față de predecesorii săi. Domnul ministru nu trudește din greu la adoptarea în Guvern a unor acte normative esențiale pentru domeniul de care este responsabil, precum Codul Patrimoniului, și nici la realizarea vreunui inventar al proiectelor finanțate în Anul Centenar. În schimb, este preocupat 24 de ore din 24 să intre în grațiile lui Liviu Dragnea. 
Cine mai crede că Ministrul Culturiii este cumva preocupat de soarta clădirilor de patrimoniu din această țară, de soarta cărților sau a liber profesioniștilor din zona culturală se înșeală, grija lui Daniel Breaz fiind lista pentru alegerile europarlamentare a Partidului Național Liberal! 

Totuși, o serie de afirmații deosebit de grave merită punctate și arătată opiniei publice enormitatea acestora.  Aroganța afișată de  Daniel Breaz atunci când se referă la proiectul includerii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, precum și convingerea exprimată public în acest moment de necontinuare a demersurilor blocate în mod rușinos de același guvern Dragnea – Dăncilă, este inacceptabilă! 

Niciodată până astăzi un Ministru al Culturii din Romnânia nu a făcut o declarație mai deplasată precum aceasta: „Nu putem să blocăm toată țara, să nu mai construim nimic” și „trebuie să ne gândim clar şi la dezvoltarea durabilă, nu să trăim doar din amintiri şi reconstrucţii”. Să pui în antiteză ca ministru al Culturii ideea de dezvoltare a unei țări cu obligația de a proteja vestigiile culturale ale țării în care ești demnitar poate avea într-o țară civilizată o singură finalitate, și anume demisia! Nu știm dacă în cazul proiectului Roșia Montană domnul Breaz reprezintă sau nu vreun interes, credem că e mai degrabă nepricepere.

Bagatelizarea obligațiilor legale pe care le are un Guvern de a proteja patrimoniul național transformă fiecare zi pe care o mai petrece în fotoliul de la Ministerul Culturii într-o nouă ofensă pe care PSDragnea o aduce culturii românești și celor care o slujesc în fiecare zi!

ZI-MI PAREREA TA

Scrie-mi comentariul tau!
Numele tau