Atunci când tu, ca Minister al Sănătății, depunctezi și dezavantajezi Iașul, de fapt privezi de condiții mai bune de tratament întreaga Moldovă. Ceea ce s-a întâmplat cu Institutul Inimii, care nu a fost inclus dinadins pe lista de finanțări a PNRR prin decizii arbitrare de evaluare, nu va rămâne așa. Noi, parlamentarii liberali ieșeni, alături de echipa de la Consiliul Județean Iași, ne-am asumat faptul că vom merge până la capăt cu proiectul noului spital de la Miroslava și vom găsi resursele necesare pentru a-l face să devină realitate.

Numai că, deși coincidențele pot avea loc, ele arareori sunt coincidențe și atât. Sistemul medical ieșean este privat de fondurile din PNRR și pentru linia de finanțare „Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale” (doar trei spitale primesc finanțare). Doar 3 proiecte eligibile din 65 la nivelul întregii țări! Este ca și cum o întreagă regiune de 8 județe, deservită de Iași ca centru medical, ar reprezenta doar 5% din suprafața României. Atât înseamnă sistemul medical ieșean pentru domnul Rafila de la PSD, 5%, și atât înseamnă și pentru liderul PSD Iași care-i ține isonul acestuia: 5%!

Ca senator de Iași consider că deja nedreptatea la care se dedă Ministerul Sănătății devine strigătoare la cer și mă angajez să uzez de toate pârghiile parlamentare pentru a face lumină în aceste spețe rușinoase!

Mai multe detalii, AICI!

ZI-MI PAREREA TA

Scrie-mi comentariul tau!
Numele tau