Ultima ședință a Consiliului de Administrație a TVR a relevat câteva lucruri „interesante”. Mai întâi, m-am convins încă o dată de faptul că plecarea unor jurnaliști care și-au făcut datoria nu este un subiect care să aibă importanță pentru actuala conducere a SRTV. Intervenția mea din cadrul ședinței din luna februarie în cazul Andreei Rădulescu a fost tratată cu indiferență, explicându-mi-se doar faptul că nu este vorba de nici un abuz, ci de o simplă mutare administrativă. În ședința din 27 martie am cerut din nou explicații pe același subiect, de această dată asupra motivelor demisiei jurnalistei amintite și a apelului făcut de aceasta către Comisia de Etică a SRTV. Această aparență de normalitate maschează prost realitatea: o indiferență vizibilă imediat dincolo de suprafață în ceea ce îi privește pe jurnaliștii profesioniști din SRTV. Aștept, evident, și răspunsul Comisiei de Etică.
În același timp, încercarea de a obține un vot pe organigrama instituției s-a lovit din nou de rezistența echipei care a susținut-o până acum pe Doina Gradea. Noua organigramă are destule deficiențe, acesta fiind și motivul pentru care m-am abținut și de această dată de la votarea ei. Una dintre propunerile sale salutare este reducerea unor posturi de conducere (management secundar – de la 80 la 50, fapt pe care l-am salutat în timpul ședinței). Același CA care a susținut-o pe Doina Gradea până acum mi-a respins o propunere pe care am înaintat-o și care urmărea eliminarea clauzelor financiare declarate ca fiind confidențiale. Dar a devenit limpede un fapt: încercarea de a afla vreun răspuns concret pe tema abținerii majorității din acest Consiliul de Administrație nu poate avea șanse de izbândă, putem doar să constatăm acest blocaj inexplicabil.
Epoca în care doar Centrul contează continuă la TVR
Centralismul „democratic” domină din plin la SRTV. Proiectul de buget propus pe 2019 este o dovadă in claro a afirmației mele. Totul pornește de la atitudine: cît mai mult pentru „centru”, cât mai puțin pentru restul țării. Și aici putem veni cu exemple: acordarea unor sume diminuate pentru cheltuielile curente studiourilor teritoriale pentru anul 2019 comparativ cu 2018, alocarea unor sume infime pentru investiții în aceleași studiouri teritoriale (ce însumează 3% din bugetul total pe investiții din bugetul acordat de guvern) și prezentarea ca act de mărinimie a permisiunii ca acestea să cheltuiască din fondurile proprii bani pentru anumite investiții, în timp ce sume foarte mari sunt alocate pentru studioul central, arată clar nedesprinderea de epoca în care doar Centrul contează.
Cunosc, evident, și dificultățile celor din București, ele sunt multe și urgente, doar că un echilibru este necesar în tot ceea ce facem. Nu poți să încarci cu sarcini suplimentare o structură instituțională fără să acorzi și resursele necesare, așa cum se întâmplă prin noua politică editorială aprobată de majoritatea din CA al SRTV. Sau o poți face, dar cu ce scop? Cu ce rezultat?
Această abordare centralistă a făcut ca votul meu să fie unul de abținere atât în cazul bugetului de venituri și cheltuieli, cât și în privința bugetului de investiții. Dincolo de faptul că, la fel ca în cazul multor altor instituții, totul pare a se reduce la București, mă bucur că, în urma unor runde de discuții, colegii din CA al SRTV au acceptat suplimentarea bugetului de venituri-cheltuieli pentru toate studiourile teritoriale cu o sumă egală – deși inițial a existat tentativa de ocolire a Iașului. Poate într-un alt context politic se va înțelege mai bine faptul că Moldova în general și Iașul în special nu mai pot fi trecute la nesfârșit la coada investițiilor și a alocațiilor bugetare. Până atunci ne luptăm în continuare pentru normalitate.