Ziua de 1 decembrie a lăsat în urmă anul acesta mai multe întrebări ale căror răspunsuri formează împreună o radiografie a societății românești. Prima eroare care s-a produs la nivel guvernamental a fost mutarea, redefinirea și chiar desființarea în anumite momente, a unei structuri gândite în 2015 să proiecteze și să implementeze proiecte culturale și nu doar, care să amintească pe cât posibil și generațiilor viitoare de momentul în care societatea românească a marcat împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire. Dorința aceasta specific românească, a unor personaje devenite peste noapte factori decidenți, de a-și pune amprenta asupra orice, a făcut ca un întreg program cultural să trădeze amatorism, să scoată în evidență lipsa de criterii în evaluarea proiectelor depuse, subfinanțarea și, nu în ultimul rând, lipsa de transparență în acordarea fondurilor publice.
Celor interesați le putem spune, de pildă, că în Franța programul Centenar a început în 2014, pe o structură inter-ministerială, iar programul tuturor acțiunilor a fost finalizat în 2012. Ne-am obișnuit evident ca la alții să se poată. Eroarea politică am putea spune a întregului concept Centenar a fost folosirea sintagmei „România 100”, ca și cum statul român a împlinit 100 de ani de la înființarea sa în 2018, în condițiile în care un elev de ciclu gimnazial – care a fost la lecțiile de istorie – știe că România s-a format ca stat unitar modern la 1859 și nu la 1918. Când ne gândim însă la lipsa crasă de cunoștințe a celor care conduc astăzi statul român în mai multe domenii de activitate, eroarea amintită pare de-a dreptul minoră.
Dincolo de discursuri și de folosirea până la sațietate a sintagmei Centenar utilizată în diferite împrejurări, care mai de care mai haioase sau nepotrivite, cum ar fi de pildă reclama celebră cu „grătarul și centenarul”, ce am făcut ca națiune în acest an 2018 rămâne o întrebare grea pentru noi toți.
Pornit în trombă cu declarații pro unioniste de o parte și de alta a Prutului, anul 2018 putea fi anul în care România să-și lămurească relația cu Republica Moldova. Din păcate, după nefericita recunoaștere a independenței din 1991, guvernul de la București nu a mai realizat nici un act politic important care să creeze măcar premisele pentru un proiect unionist. Un guvern responsabil, fapt care nu poate fi în nici un caz pretins bezmeticului guvern Dragnea-Dăncilă, putea măcar să dea un semnal cetățenilor Republicii Moldova că soarta lor nu-i este indiferentă. Mai mult decât atât, cabinetul doamnei Viorica nu a dat vreun semn că i-ar păsa nici măcar de respectarea drepturilor politice în Republica Moldova, iar anularea alegerilor pentru primăria Chișinăului nu a provocat vreo reacție de protest.
Un an precum cel pe care-l vom încheia în curând va consemna, în cartea de istorie, „uriașa” performanță ca, după ce a înregistrat un număr de emigranți care se apropie în curând de cel al Siriei, un miting pașnic de protest al diasporei românești să fie reprimat cu brutalitate de incompetentul guvern Dragnea-Dăncilă. Bastonul jandarmului român va rămâne expresia cea mai clară a atenției și preocupării unui guvern iresponsabil față de emigrația românească. De haosul creat în economie, prin măsuri populiste luate în acest an al Centenarului, ne vom aminti în anii ce vor urma, chiar dacă am fi vrut să ne amintim altfel de acest an.
Marea ratare o reprezintă din punctul meu de vedere lipsa unei discuții minimale despre forma de organizare administrativă a acestei țări. Declarația de la Alba Iulia punea bazele unui stat cu o largă autonomie a provinciilor românești. Ce a urmat știm cu toții și înțelegem de ce lucrurile au evoluat într-un anume sens. Important este ce facem acum. Continuăm un model centralist, hiperbirocratizat sau începem să ne gândim la o descentralizare masivă însoțită, evident, de un aparat birocratic mai suplu. Anii viitori fiind ani cu mai multe campanii electorale, puțini actori politici vor mai avea curajul să poarte astfel de discuții, chiar dacă lecturarea documentului amintit și cumva obligația noastră de a respecta Centenarul ne impune o astfel de abordare. Partidul Național Liberal are datoria să facă asta.
Singurele două realizări ale acestui an sunt reprezentate de adoptarea – după multe, foarte multe tergiversări – legii privind autostrada Iași-Târgul Mureș și documentul prezentat miercuri de președintele Iohannis pe tema educației. O țară normal, care vrea să arate că a învățat ceva din istorie discută despre lucruri precum infrastructura, educația, spitale, cultură etc. O țară care se lasă trasă în jocul mărunt al unor politicieni și mai mărunți vorbește mult și fără nici o finalitate despre stat paralel, forțe oculte care vor răul României, conspirații etc. Chiar dacă anul Centenarului este dincolo de cele două excepții amintite un an pierdut, depinde de fiecare dintre noi ca măcar în anii următori să încercăm să ducem mai departe moștenirea generației Marii Uniri, dar pentru asta avem nevoie de lideri politici cu viziune și devotament față de țară.