Legea pe care am inițiat-o în Parlamentul României alături de colegii deputați și senatori liberali, a obținut un nou aviz pozitiv, de această dată în cadrul Comisiei de Cultură și Media a Senatului, cea care emite raportul de recomandare a votului în Plenul camerei superioare a legislativului național.

Este un moment potrivit să le mulțumesc tuturor celor care au înțeles necesitatea acestui act normativ, indiferent de partidul din care fac parte. Salvarea clădirilor-monument ale României constituie o datorie uriașă pe care o avem de îndeplinit față de istoria noastră și față de memoria colectivă. În premieră, vom avea un mecanism descentralizat, eficient și corect finanțat pentru a salva de la colaps și pre-colaps monumentele imobile. Anual, prin Legea propusă, 100 de astfel de clădiri pot fi puse în siguranță sau salvate de la dispariția totală!

„Programul Național de scoatere din pericol a patrimoniului cultural Imobil“ trebuie și poate să prindă viață chiar începând de anul viitor. Îi invit alături de mine pe toți cei care doresc să se alăture cauzei salvării patrimoniului național imobil!

Mai multe detalii despre acest act normativ, AICI.

Informații despre o a doua inițiativă legislativă care se referă la problemele de patrimoniu, AICI.

ZI-MI PAREREA TA

Scrie-mi comentariul tau!
Numele tau