România nu a reușit, în 15 ani de la aderarea sa oficială la UE, să aducă toate comunitățile sale în secolul 21. Este o realitate. Nu am avut capacitatea administrativă și financiară să creăm proiecte mari de finanțare prin care toate localitățile rurale să beneficieze în investiții de apă și canalizare, asfaltări de drumuri sau, da, celebrele toalete ale școlilor care să nu mai stea în fundul curților. În acest răstimp, în România au apărut, de fapt, mai multe țări: una a marelui urban, care se bucură de dezvoltare și de condiții de trai tot mai bune, cu salarii atractive și o economie dinamică, dar și una a ruralului tot mai părăsit, un loc din care se fuge la muncă în străinătate.
Situația particulară a Moldovei o cunoaștem bine. Aici avem câteva insule de prosperitate, cea mai importantă fiind Iașul. În mediul rural ieșean însă problemele au rămas nerezolvate, la fel, de decenii.
Uniunea Europeană consideră azi că am avut suficiente fonduri la dispoziție și, mai ales, timp, să ne rezolvăm problemele de minim trai în comunități. Azi la nivelul UE se discută despre prioritățile reprezentate de digitalizare și de energia verde. E greu de conceput pentru blocul european că, în secolul nostru, România are nevoie de bani pentru podețe în mediul rural și drumuri județene. Dar e realitatea.
Din toate motivele de mai sus, mi-a fost și îmi este greu să înțeleg înverșunarea unora, mai ales a foștilor noștri parteneri de guvernare, în privința Planului Național de Dezvoltare Anghel Saligny. În ceasul al 13-lea, la inițiativa PNL, încercăm să rezolvăm cu o finanțare adecvată problemele istorice ale comunităților noastre. La fel cum în cazul autostrăzilor vrem să unim din nou Moldova cu România, și în cazul Programului Anghel Saligny aducem comunitățile rurale cu adevărat în Europa. Putem să discutăm la nesfârșit cine a greșit, de unde s-a furat până acum, cine este principalul vinovat pentru catastrofa în care ne regăsim încă astăzi. Sau putem să ne unim în jurul acestui obiectiv și să dăm o mână de ajutor acestor comunități văduvite. Să îndreptăm, în sfârșit, o eroare istorică. Să dăm o șansă oamenilor care locuiesc în mediul rural de a rămâne și a-și duce o viață îndestulată acasă, nu prin străini.
A ignora nevoile acestor comunități reprezintă o probă de maxim cinism. De care, am văzut, cei de la USR au fost perfect capabili. Tot ce depășește nivelul de înțelegere și de preocupare a românilor din urbanul mare, nu-i interesează. Ba, mai mult, disprețuiesc. Însă un stat are obligația constituțională de a asigura șanse egale tuturor cetățenilor săi. Cum poți face asta când unii români au deja acces la Metavers, pe când alții poate n-au văzut decât de câteva ori în viață cum arată asfaltul.
