Orice alianță între două partide, cu atât mai mult între două partide mari, este rezultatul unor negocieri. Iar negocierile presupun capacitatea fiecărui partid de a face câteva compromisuri. Mai departe, compromisurile trebuie să fie rezonabile și suportabile.

Deși aceste lucruri sunt cât se poate de normale și firești într-o democrație, este la fel de posibil ca un partid din această alianță să deconteze „compromisul” mai mult decât celălalt. În cazul în care suportul public pentru alianță basculează către un partid în dauna celuilalt, drumurile colegilor de alianță se vor separa.

Această teorie s-a aplicat mereu indiferent de țara în care s-au format alianțe. Colaborarea PNL – PSD a avut până acum un echilibru la care cei mai mulți observatori nu s-au așteptat. Vă reamintesc cât de mult s-a speculat că „rotativa” nu a funcționat în nicio democrație. Iată că România poate fi un exemplu, un studiul de caz pentru alte țări.

Anul acesta au loc alegeri. Patru runde de alegeri. În alianța PNL-PSD s-au luat deja decizii cu privire la liste comune pentru europarlamentare, în timp ce la alegerile locale s-a decis de la caz la caz. La Iași, din fericire, avem liste separate față de PSD. 

Și așa era și firesc să fie, PSD Iași s-a subordonat orbește liderilor de la București și atacă constant exact proiectele pe care de fapt ar trebui să le susțină.

Așadar, înțeleg de ce partidele decid să meargă pe liste comune. Dar personal, înclin spre liste separate. Respect deciziile chiar și când nu sunt de acord cu ele. Continui să înțeleg „the greater good” care stă la baza alianței și la baza deciziilor unor liste comune și a unor candidați comuni.

Însă pentru sănătatea PNL, pentru ideea mare de liberalism, pentru a elimina confuzia din mințile oamenilor care merg la vot, listele separate și candidații proprii sunt, în opinia mea, cele mai bune soluții. Acestea ne oferă identitate, ne oferă posibilitatea de a ne bate pentru idei și principii sută la sută liberale, ne dă măsura adevărată a cum ne-ar aprecia de fapt oamenii.