“Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri!” spunea Miron Costin. O bună parte din discursul public românesc pare să fie dominat în clipa în care se caută explicații pentru diversele eșecuri din istoria noastră de cunoscuta afirmație a cronicarului moldovean. Pentru succesele noastre (slavă Domnului am avut destule), istoria pare să nu mai aibă nici o contribuție ci doar „geniul românesc” suntem tentați să credem – a făcut să nu rămânem ancorați în realitatea lumii medieval.
O zi precum cea de astăzi, reprezintă o ocazie perfectă pentru a spune câteva adevăruri. Societății românești i-a fost mai bine sau mai rău în funcție de un anumit context internațional, dar și de capacitatea unor lideri politici care au știut exact ce vor pentru ei și națiunea română reușind să „manevreze” în favoarea atingerii obiectivelor propuse rivalitățile, dar și slăbiciunile marilor puteri.
Celor care cred că unui stat cu un potențial economic și politic precum este cel de astăzi al statului român îi este greu să desfășoare o politică externă de anvergură, le amintim momente precum cele din 1859 sau 1866. Al. I. Cuza sau Carol I au convins Imperiul Otoman mai întâi, apoi diplomația europeană de faptul că recunoașterea noii realități de la nordul Dunării era chiar în favoarea interesului lor. Putem oare sa ne gândim fie și pentru o clipă la forța interioară a celor doi, dar și la gradul lor de inteligență politică și nu doar, cu ajutorul cărora au reușit ceea ce s-a numit în epocă – punerea Marilor Puteri în fața faptului împlinit?
De câțiva ani buni vorbim despre dificultățile pe care le întâmpină România pentru a intra în spațiul Schengen și evident nu acceptăm ca există o responsabilitate a celor mai mulți actori politici pentru această întârziere, preferând să vorbim despre „răul universal” și interesele oculte așezate strategic împotriva României chiar dacă noi suntem cei care dăm tot mai multe semnale că nu mai acceptăm regulile jocului European.
Avem oare măcar într-o zi ca cea de astăzi puterea să ne gândim ce efort a depus Carol I și I.C. Brătianu ca două state de dimensiunea și forța militară a Germaniei și Austro-Ungariei să accepte să încheie o alianță politică și militară cu România în 1883 cunoscută sub denumirea de „Tripla Alianță” care a asigurat securitatea frontierelor României până la primul razboi mondial, inclusiv împotriva Rusiei țariste?
Când vedem astăzi un prim-ministru analfabet, care strigă spre liderii europeni nemulțumiți de violarea justiției românești, să ne aducem aminte de un Ionel Brătianu care bătea cu pumnul în masa diplomației europene pentru recunoașterea unirii provinciilor istorice cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris din 1919. Atunci sau acum a fost greu pentru liderii politici români?
Generația României Mari a lăsat nouă tuturor un stat modern, respectat în Europa și cu o economie aflată în plin proces de recuperare a decalajului față de Europa. La o sută de ani de la 1 decembrie 1918 e obligația noastră să ne aducem aminte cum o mare parte din acea generație a dispărut în închisorile comuniste lăsându-ne ca un veritabil testament politic obligația de a ne recupla la Europa. La o sută de ani de la Marea Unire, moștenitorii politici ai torționarilor Generației Marii Uniri vor parcă prin toate acțiunile lor din fiecare zi să ne arunce din Europa, iar pentru a ne arăta tuturor că nu au învățat nimic din lecția zilei de 1 decembrie 1918 nu obosesc să practice ceea ce au învățat mai bine de la înaintașii lor și anume – antagonizarea la maxim a românilor din diaspora cu cei rămași în țară doar pentru că cei aflați astăzi în afara granițelor par a fi mai atenți la derapajele antidemocratice ale unui regim corupt și abuziv.
Chiar dacă astăzi România tinde să meargă pe un drum înfundat, istoria ne arată că nici măcar un astfel de sentiment nu-l trăim ca popor pentru prima dată. Câți români mai sperau să se întâmple ceva pozitiv în viața acestei națiuni la 1917 sau în toată perioada comunistă? Cu toate acestea am trăit momente remarcabile ca cele din 1918 sau 1989. Important este ca dincolo de toate momentele noastre de deznădejde să ne păstrăm speranța și puterea de a privi în viitor.
La mulți ani, România!